Prințesa

Nu am de gând să vă spun o poveste, cu toate că la ora asta ar fi binevenită, dar mă gândesc că sunteți oameni mari și nu aveți nevoie de așa ceva. Eu vreau să vă zic câte ceva despre Princess, colega mea de servici. Nu, bineînțeles că nu asta este numele ei, dar mie îmi face ,,plăcere" să îi spun așa. Ați observat ghilimelele, da? Astea țin loc de tonul ironic al vocii, pe care nu am cum să îl redau altfel aici.

Deci Princess este o tipă care arată destul de bine pentru anii ei (peste 40 ani), este divorțată și are un copil. Din păcate în tărtăcuța ei nu există prea mulți neuroni, nu știu din ce cauză. Probabil este ceva ereditar sau ceva catastrofal s-a întâmplat de-a lungul anilor. Nuuu, nu este blondă, dacă la asta vă gândiți.

Din ,,fericire" pentru ea, șeful cel mare nu mai poate de dragul ei și ar face orice îi stă în putință ca să îi ușureze viața la locul de muncă și nu numai. De ce să se obosească prințesa în timpul orelor de muncă și apoi să nu mai fie bună de nimic? Așa ceva nu stă în caracterul unui șef care se respectă și știe ce vrea de la viață, nu?

Și pe considerentul că o angajată ca ea care are anumite aptitudini nu trebuie să își irosească talentul într-un loc unde este mult de lucru a mutat-o într-un birou liniștit, unde poate să își facă liniștită treaba. Nu contează care, nu mai fiți așa curioși!

Binențeles că a primit alte sarcini, mult mai ușoare și care îi lasă mult timp liber. Asta nu face bine psihicului ei, credeți-mă, pentru că sărăcuța de ea se plictisește și de câteva ori pe zi vine în biroul nostru să mai povestească câte ceva cu cine are timp de ea.

Eu nu am timp niciodată și chiar dacă aș avea nu l-aș irosi cu ea. De multe ori vorbește cu mine și mă prefac că nu o aud sau că sunt ocupată. Poate credeți că sunt rea. Nu dragilor, nu sunt rea. Sunt foarte rea! Să nu credeți că sunt invidioasă pe ea, că nu am de ce. Să fii favorita șefului nu este o poziție la care râvnesc. Doamne ferește!!!!

Cu toate că ar trebui să urmez exemplul colegilor care nu știu ce să mai facă ca să îi intre în grații, eu nu pot! Numai când mă gândesc la asta mi se face greață. Prefer să nu o bag în seamă și să evit cât de mult posibil discuțiile cu ea. De multe ori mi se întâmplă să mă abțin cu greu să îi zic câteva ,,de dulce" și să îi spun ce cred despre ea. Dar dacă aș face așa ceva, nu aș realiza nimic bun, ba dimpotrivă, totul s-ar întoarce împotriva mea. Dacă neuronii aia răzleți din căpșorul ei mai funcționează sper că înțelege ceva din tăcerea mea și din privirea ironică. Dacă nu, Dumnezeu cu mila!!

Favoritism

M-am gândit că nu ar fi rău să scriu pe blog despre ceea ce urăsc cel mai mult: FAVORITISMUL. Dacă nu știți ce înseamnă, nu aveți decât să căutați în dicționar. Este cartea aia mare din bibliotecă pe care nu o deschideți niciodată. Cum? Nu aveți așa ceva? Nici o problemă, google vă ajută, dați search cu încredere. Dacă se descurcă Vanghelie, sunt sigură că vă descurcați și voi!

Câteodată stau și mă întreb dacă sinonimul acestui cuvânt este pupincurismul sau lingușeala? Sau amândouă? Contează așa mult? Mai degrabă mă întreb care produce cauza și care efectul? Cel mai întâlnit caz este cel al pupincuristului care își lasă balele pe fiecare centimetru pătrat disponibil al celui care speră că într-un viitor apropiat îi va acorda niste favoruri. Caz concret: subaltern și șef. Cred că bănuiți cine este pupincuristul, nu?